Căutăm persoane dornice să se implice în lucrul comun cu tinerii în etapele de informare, consultare și implicare a tinerilor în acest mecanism.

Căutăm persoane dornice să se implice în lucrul comun cu tinerii în etapele de informare, consultare și implicare a tinerilor în acest mecanism. Însă obiectivul nostru pe termen mediu este să creăm un grup de facilitatori care rămâne activă și după îndeplinirea primelor sarcini de pa parcursul perioadei de depunere a propunerilor de inițiative și care contribuie la dezvoltarea participării civice a tinerilor din comunitatea clujeană.
CARE VA FI SARCINA FACILITATORILOR?
Sarcina persoanelor implicate în grupul de facilitatori va include următoarele:
- informarea potențialului grup țintă despre oportunitatea participării în Com’On Cluj-Napoca ’19 și a posibilității de a propune inițiative prin intermediul unor întâlniri dedicate acestui subiect,
- colaborarea cu grupurile informale identificate în vederea pregătirii și depunerii online a unor inițiative concrete,
- identificarea de potențiali parteneri organizaționali care se pot implica de asemenea în acest mecanism participativ.
Aceste sarcini vor fi îndeplinite în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2018.
Ce remunerație vor primi facilitatorii implicați în prima etapă a Com’On Cluj-Napoca ’19?
Persoanele implicate în grupul de facilitatori vor beneficia de o remunerație netă de 900 de lei în calitatea lor de persoane fizice pentru întreaga perioadă vizată.
Cum se poate aplica și care este termenul limită pentru exprimarea intenției de participare în Grupul de Facilitatori?
Persoanele interesate pot aplica pentru a deveni facilitatori comunitari accesând linkul http://bit.ly/Facilitatori_CC_2019. Formularul de înscriere conține următoarele întrebări:
- Numele tău
- Vârsta ta
- Trăiești în Cluj sau în Zona Metropolitană?
- Adresa ta de e-mail
- De ce dorești să facilitezi grupuri informale de tineri în Cluj-Napoca?
- Ai deja orice experiență de facilitare a activității unor grupuri (tineri și nu numai)? Dacă da, te rugăm să ne prezinți pe scurt.
- Ce grupuri de tineri ai dori să cauți și să adresezi în activitatea de informare și facilitare?
Persoanele interesate își pot exprima intenția de participare în grupul de facilitatori până la data de 14 noiembrie 2018, ora 23.59. Lista finală a facilitatorilor admiși va fi publicată pe 15 noiembrie 2018.
În ziua de 15 noiembrie de la ora 19 va avea loc o întâlnire de lucru cu persoanele selectate pentru a discuta aspecte tehnice și de conținut legate de perioada de depunere a inițiativelor în cadrul Com’On Cluj-Napoca ’19, perioadă în care facilitatorii își vor putea derula activitatea.
De la pantomimă în instituții publice la cursuri de tehnologie smart pentru vârstnici și de la proiecții de film pentru copii la pictură murală în clădirea liceului - peste 100 de tineri au implementat, pe parcursul lunii noiembrie, 37 de inițiative pentru un oraș mai bun în cadrul procesului participativ Com’ON Cluj-Napoca.
Zeci de evenimente, acțiuni, campanii de dezvoltare a orașului – înscrise de tineri în cadrul procesului participativ Com’ON Cluj-Napoca – au loc pe parcursul lunii noiembrie în oraș.
De la spectacole de teatru la pictură murală realizată de elevi și ...9.652 de voturi au fost acordate de 3.192 de clujeni pentru cele 123 de inițiative de dezvoltare a orașului înscrise de tineri în cadrul procesului participativ Com’ON Cluj-Napoca. Votarea a început joi, 21 februarie 2019 s-a încheiat joi, 21 martie ...